Județul Hunedoara este singurul din țară în care mai funcționează sanatorii de pneumoftiziologie. Cele două unități medicale de la Brad și Geoagiu se află în subordinea Consiliului Județean Hunedoara și, deși patologiile pe care le tratează sunt mult mai complexe decât la celelalte sanatorii din țară, tariful de spitalizare pe zi este același.
În contextul scumpirii medicamentelor, dar odată cu creșterea calității serviciilor medicale, finanțarea la care mă refer a rămas neschimbată din 2013. Acest lucru îngreunează activitatea celor două sanatorii de aceea, împreună cu conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara și cu managerii celor două sanatorii am căutat soluțiile pentru a iniția un demers în scopul modificării acestor tarife. Atâta timp cât cerințele legislative se raportează la sistemul medical european, tarifele de spitalizare nu pot rămâne neschimbate.
CJ Hunedoara va înainta Ministerului Sănătății o solicitare de ajustare a acestor tarife pentru ca ele să reflecte realitatea actuală.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.