Oamenii deosebiți trebuie prețuiți de comunitate, iar această prețuire trebuie să se manifeste prin a fi alături de ei atunci când au nevoie!
Cred că jurnalistul sportiv Nicolae Gavrea este unul din acești oameni și am participat cu bucurie la lansarea cărții sale, dedicată Jocurilor Olimpice de la Tokyo, amânate din 2020 pentru 2021. L-am încurajat și i-am acordat tot sprijinul pentru a putea participa pentru a patra oară la o olimpiadă! A fost la Atena, la Beijing, la Londra și la Tokyo și noi toți, prietenii lui, sperăm să poată merge și în 2024 la Paris.
Lucrează în presa sportivă de 40 de ani, iar marea lui pasiune este gimnastica. M-a impresionat titlul unei alte cărți pe care a scris-o, Gimnastelor, cu dragoste! Îl definește, pentru că a însoțit echipa feminină de gimnastică la nenumărate competiții interne și internaționale și nu oricum, ci în calitate de membru acreditat al Asociației Internaționale a Presei Sportive.
Nicu Gavrea și-a dedicat viața jurnalismului sportiv și mai are multe de spus în acest domeniu. S-au rostit cuvinte elogioase la adresa lui, cu ocazia lansării de carte la care am participat astăzi. I-am acordat Diploma de excelență pentru întreaga activitate și mă alătur celor care l-au felicitat, urându-i viață lungă, sănătate și performanțe jurnalistice pe măsură.
Felicit cu această ocazie și colectivul Bibliotecii Județene “Ovid Densusianu” din Deva, pentru modul profesionist în care a organizat evenimentul.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.