Revăd o postare din anul 2018 a lui Mihai Danciu, reluată de arhitecta Ilinca Păun Constantinescu, cunoscută pentru implicarea în proiecte majore de urbanism, la nivel național și internațional. Aș dori să-i înlocuiesc scepticismul relativ cu un optimism relativ.
În ianuarie 2022, proiectul ansamblului Exploatarea Minieră Petrila a făcut un important pas înainte, cu viteza permisă de modul de funcționare a legilor din România. Dar este un pas înainte – Consiliul Județean Hunedoara a aprobat cumpărarea Ansamblului istoric Mina Petrila! Suma negociată este una care permite cumpărarea fără probleme, iar de aici încolo toate opțiunile sunt deschise! Ansamblul poate fi păzit, iar degradarea clădirilor va fi oprită!
Este un proiect de anvergură, un proiect la care țin și care cred că prin implicarea colectivului extrem de valoros de experți poate deveni, cu sprijinul nostru, al oamenilor politici, un proiect inedit la nivel național și internațional, reper în modul în care un fost perimetru industrial poate deveni un complex cultural reprezentativ pentru Petrila!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.