Am avut astăzi, la sediul CJH din Petroșani, prima întâlnire din acest an cu primarii din localitățile Văii Jiului, împreună cu care am abordat o serie de teme de interes ale activităților noastre comune privind dezvoltarea Văii Jiului. Am vorbit despre ultimele noutăți în derularea proiectului Green Line, dar și despre alte investiții pe care le avem în vedere pentru acest an în toate localitățile Văii Jiului.
Într-o altă întâlnire, cu conducerea Apa Serv Valea Jiului am făcut o analiză a activității din anul precedent și am discutat despre ce putem face în anul 2022 pentru a continua să creștem calitatea serviciilor oferite de această companie de utilitate publică. Am fost astăzi și la teatrul din Petroșani, unde ne propunem ca, în acest an, să demarăm și un program de investiții pentru execuția unor necesare lucrări de reparații și reabilitare a infrastructurii de aici.
Am discutat la Petroșani și cu arhitectul Mihai Danciu, președintele Asociației ”Planeta Petrila” împreună cu care ne propunem să colaborăm pentru valorificarea potențialului turistic, cultural și economic al ansamblului clădirilor de patrimoniu al fostei Mine Petrila, care vor intra în scurt timp în proprietatea Consiliului județean.
Bineînțeles că toate aceste teme le-am discutat și cu reprezentanții presei locale, astfel încât intențiile și activitatea CJH să fie cunoscută, în mod corect și complet, de cetățeni, inclusiv prin intermediul mass-media.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.