Consiliul Județean Hunedoara a fost convocat, astăzi, în ședință extraordinară pentru a adopta două hotărâri importante pentru administrația județeană. Prima a fost adoptată pentru a aloca primăriilor din județ sumele necesare pentru buna funcționare și pentru asigurarea cofinanțărilor la proiectele de interes local. A doua vizează închiderea circulației pe drumul spre stațiunea Straja, decizia fiind…
Lună: decembrie 2021
Primii colindători la CJ Hunedoara!
Astăzi, cu multă bucuire, am primit la Consiliul Județean Hunedoara, primii colindători! Este vorba despre un grup de elevi inimoși de la Liceul „Dragomir Hurmuzescu” din Deva care ne-au colindat și ne-au vestit apropierea marelui praznic al Nașterii Mântuitorului. Le mulțumim pentru colind și le urăm lor și familiilor lor, SĂRBĂTORI FERICITE!
Vorba zilei – 13 decembrie 2021
Timpul trece dar amintirile rămân. Să trăim frumos azi, mâine mereu pentru a aduna amintiri frumoase. Și când simți că nu mai poți, mai încearcă puțin. Dumnezeu ne va lua de mână și ne va spune ai credință, nădejde că împreună vom reuși. El va fi lângă noi mereu când nu ne așteptăm. Zi senină…
Vorba zilei – 12 decembrie 2021
Liniștea și pacea o găsim mereu lângă cei dragi, lângă cei care ne cunosc și cu bune și cu rele, lângă cei sinceri cu noi. Mulți spun că ne sunt alături, dar puțini sunt cei care te înțeleg prin ce treci. Bazează-te pe Dumnezu, pe Sfinți, iar ei nu te vor lasa. Pe cei dragi…
Vorba zilei – 11 decembrie 2021
Să nu neglijăm niciodată mâna care ne-a hrănit, omul care ne-a îndrumat și pe cei care în momentele de cumpănă ne-au sprijinit și oferit ajutorul. Mulțumește și ai încredere că Dumnezeu este alături și nu te va lăsa la greu. Zi senină și binecuvântată !
Vorba zilei – 10 decembrie 2021
Suntem mereu în căutarea fericirii, fără să ne dăm seama că o putem găsi în micile gesturi, în salutul și zâmbetul din fiecare dimineață, în faptul că avem posibilitatea și ne ajută sănătatea să ne bucurăm de cei dragi. Fericirea este mereu în noi; trebuie să avem timp să o vedem și să-i acordăm atenție….
Vorba zilei – 8 decembrie 2021
Singurul lucru pe care nu-l putem opri este timpul. El curge ireversibil. Să folosim frumos fiecare clipă, ceas și zi, trăindu-le în armonie, respect și iubire. Să avem mereu curajul de a privi înapoi cu demnitate și bucurie. Atât timp cât avem sănătate, pe cei dragi lângă noi, orice lucru, greutate sau încercare se poate…
Vorba zilei – 5 decembrie 2021
Ce poate fi mai frumos pe pământ decât zâmbetul unui copil fericit? Sfântul Ierarh Nicolae, pe care îl prăznuim mâine, deschide sărbătorile de iarnă și ne amintește tuturor că, pentru a fi fericiți, trebuie să fim darnici. În această noapte, Moș Nicolae aduce copiilor dulciuri și jucării, iar nouă, speranță! Fiți buni, fiți darnici!
Comunicat de presă – „SC Brai-Cata SRL trebuie să respecte obligațiile contractuale și hotărârile instanțelor judecătorești”
Comunicat de presă „SC Brai-Cata SRL trebuie să respecte obligațiile contractuale și hotărârile instanțelor judecătorești” Având în vedere notificarea operatorului SC Brai-Cata SRL prin care anunță încetarea serviciului de salubrizare în zonele 1 BRAD (Brad, Baia de Criș, Băița, Blăjeni, Buces, Bucureșci, Bulzeștii de Sus, Crișcior, Luncoiu de Jos, Ribița, Tomești, Vața de Jos, Vălișoara),…
La mulți ani, Loredana!
„Nu există pe lume iubire ca iubirea de frate.” La mulți ani, Loredana! Doamne ajută să ne vedem sănătoși cu toții!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.