Suntem pe ultima sută de metri, motiv pentru care, în această dimineață, am avut o întâlnire cu constructorul, proiectantul, reprezentanții Primăriei Municipiului Hunedoara, ai Inspectoratului de Stat în Construcții și membrii Unității de Implementare a Proiectului, pentru a lămuri detaliile legate de finalizarea acestei investiții. Modernizarea celor 9 km de drum județean a fost posibilă…
Lună: noiembrie 2021
Încă o investiție finalizată în Valea Jiului
Parteneriatul Consiliului Județean Hunedoara cu Primăria Lupeni dă roade! Lucrările de amenajare a parcării în zona Agrement a municipiului Lupeni au fost finalizate. Turiștii care vor veni în această iarnă în stațiunea Straja nu se vor mai confrunta cu problema lipsei locurilor de parcare. Situată la baza telecabinei, noua parcare are o capacitate de aproape…
S-au împlinit 13 ani de la marea tragedie de la Mina Petrila
Îmi aduc aminte cu multă durere de tragedia de la mina Petrila, din 15 noiembrie 2008. Atunci, 13 mineri și salvatori minieri și-au pierdut viața în explozia care a îndoliat Valea Jiului și a lăsat răni adânci printre mineri. Să ne rugăm împreună pentru sufletele lor și ale tuturor minerilor care au pierit de-a lungul…
15 noiembrie, începutul Postului Crăciunului 2021.
Astăzi, noi, creștinii, începem o călătorie la finalul căreia trebuie să răspundem la o întrebare: suntem vrednici să primim Nașterea Mântuitorului în viețile noastre? Postul care începe acum este un bun prilej pentru a medita asupra faptelor noastre, asupra vorbelor spuse sau asupra gândurilor care ne-au copleșit în acest an. Am făcut tot binele ce-l…
Vorba zilei – 14 noiembrie 2021
,,Dacă incerci, ai putea să reusesti. Dacă nu incerci, nu o să reuşeşti. Acest lucru este adevărat pentru toate lucrurile. A nu reuşi inseamnă a nu incerca.” Proverb japonez
Premiera spectacolului ,,Soacra cu trei nurori,, la Teatrul Ion D. Sîrbu din Petroșani
Am petrecut o seară frumoasă la Teatrul Ion D. Sîrbu din Petroșani, unde a avut loc astăzi premiera spectacolului ,,Soacra cu trei nurori,, după povestea plină de haz și de tâlc a lui Ion Creangă. M-am bucurat să o revăd pe scenă pe actrița Nicoleta Lucretia Bolca și o felicit pentru modul în care a…
Stațiunea Parâng – 13 noiembrie 2021
Vremea frumoasă de noiembrie m-a adus din nou acasă, în Parâng, un loc atât de frumos de care nu te mai saturi privindu-l, un loc pe care trebuie să învățăm să-l prețuim și să-l aducem în atenția tuturor oamenilor care vor să-i descopere frumusețea. Personal, am satisfacția că anul acesta, după redeschiderea drumului județean 709F…
Vorba zilei – 13 noiembrie 2021
Omul călătorește mult pentru a găsi ceea ce are nevoie. Să avem grijă că ceea ce căutăm să fie mai de valoare decât ceea ce pierdem atunci când căutăm. În călătoria nostră să fim cu atenție și să scriem lucruri frumoase în cartea vieții, să lăsăm urme folositoare și cuvinte alese pentru cei care umblă…
Consiliul Județean Hunedoara a adoptat în ședința extraordinară de astăzi noi hotărâri.
Au fost aprobate rectificările bugetare necesare pentru funcționarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara și a Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. A fost aprobat Programul de lucrări și servicii de întreținere, reparații curente și periodice a drumurilor aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara pentru anul 2021. A fost aprobată închiderea temporară a circulației…
Vorba zilei – 12 noiembrie 2021
Fă-ți timp pentru tine și pentru cei dragi, fă-ți timp să te bucuri și să zâmbești, fă-ți timp să faci ceea ce te face fericit. Dă-i șansa zilei să fie cea mai frumoasă, să-ți umple viața de bucurie, ochii de lumină și sufletul de pace! Zi senină și binecuvântată!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.