Reprezentanții Consiliului Județean Arad s-au aflat, astăzi, la Deva, unde alături de președintele Laurențiu Nistor și prefectul Călin Marian, împreună cu conducerea ADR Vest am discutat despre pașii care trebuie urmați pentru a obține fondurile necesare modernizării DJ 707 Vața de Jos – Petriș, cunoscut ca „Drumul Regelui”.
În cel mai scurt timp, Consiliul Județean Hunedoara va solicita Consiliului de Dezvoltare Regională Vest finanțarea lucrărilor la acest drum prin Programul Operațional Regional 2021-2027, în baza unei asocieri cu Consiliul Județean Arad, proiectul fiind unul extrem de important pentru dezvoltarea zonei.
Acest drum a fost construit cu mare efort, dar și cu multă determinare.
Drumul Regelui are o poveste aparte și consider că este de datoria noastră să-i redăm farmecul, dar și utilitatea de altădată.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.