În plină pandemie, PNL a reușit să plaseze România pe penultimul loc în lume la numărul de persoane vaccinate anti-COVID.
Lipsiți de orice urmă de respect și responsabilitate, liberalii au organizat un congres cu peste 5000 de participanți, ignorând semnalele puternice care anunțau un val patru al pandemiei catastrofal.
Eșecul guvernării liberale a fost tranșat printr-o moțiune de cenzură votată inclusiv de foștii parteneri, cei de la USRPLUS.
Cu toate acestea, cu cinismul care îi caracterizează, liberalii hunedoreni – părtași la haosul în care a fost aruncată România, au tupeul inimaginabil de „a defila”, lăudându-și singuri mărețele realizări și, desigur, genialitatea și loialitatea față de popor.
În loc să pună umărul în lupta pentru combaterea pandemiei, doamna Vetuța Stănescu, președinte eșuat al unui PNL mutilat de interese deloc onorabile, hoinărește prin târguri și piețe, încercând că convingă hunedorenii că #echipacâștigătoare a avut grijă de județ. Și nu oricum, ci alocând sute de milioane de lei primăriilor liberale. Hunedorenii care locuiesc în municipii, orașe și comune conduse de primari care nu sunt membri ai PNL, sunt pedepsiți și tăiați de pe lista de priorități a „echipei câștigătoare”.
„PSD a alocat fonduri în mod discreționar” – strigă acuzator doamna deputat care, după un an de sejur la Camera deputaților, nu se poate lăuda cu nicio realizare în schimbul sumelor enorme pe care statul român le cheltuie cu biroul său parlamentar, deplasări, diurne și cazări în hoteluri de lux. Vă reamintesc cu riscul de a vă strica eterna vacanță, doamnă Vetuța Stănescu, că în octombrie 2019, Guvernul PSD a alocat bani primăriilor din județ după cum urmează: PNL – 18.400.000 lei, PSD – 14.616.000 lei. Și tot în 2019, tot de la Guvernul PSD, Spitalul din Petroșani (PNL) a primit 14 milioane de lei pentru investiții și dotări.
Liberalii motivează că au alocat sume primăriilor liberale pentru ca acestea să aibă bani de cofinanțare pentru proiectele europene.
Dacă este așa, cum de au ajuns bani la administrații care nu au accesat niciun euro? Cum justifică „echipa câștigătoare” această… manevră?
Și, dacă tot vorbim de manevre, cum se face că primarii liberali au fost „consiliați” timp de o săptămână cum și cât să ceară, iar primarii PSD au fost presați să răspundă în mai puțin de două ore?
Bătaia de joc se vede de la o poștă! și se mai vede ceva: mizerabilul preț plătit pentru alegerea unui om în fruntea unui partid.
Doamnă deputat, nimeni nu poate egala PNL-ul în materie de condamnare la sărăcie a județului Hunedoara. Ați lăsat Deva în frig, elevii îngheață în școli, doar pentru că ați fost incapabili să salvați Termocentrala Mintia. Nu mai vorbiți de respect și responsabilitate, că nu aveți nici una, nici alta pentru hunedoreni.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.