Am revenit astăzi ”în câmpul muncii” după câteva zile de concediu și primul obiectiv pe care l-am analizat a fost cel legat de stadiul lucrărilor la drumul din Parâng.
Am urcat astăzi pe acest șantier, alături de dirigintele de șantier ,directorul tehnic și de reprezentanții firmei care execută lucrările și pot spune că lucrurile evoluează așa cum am convenit cu aceștia.
Am primit asigurări că, în curând, va începe și turnarea asfaltului, așa cum tot în această toamnă, vor fi instalate și cele două tunele de 15 metri, prin care drumul va subtraversa pârtia de schi din Parâng, fapt care va fi apreciat atât de cei care vor urca la munte în această iarnă, cât mai ales de schiorii care vor alege aceste pârtii în sezonul de iarnă din acest an.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.