Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara și cei ai Primăriei Orașului Simeria au avut joi, 27 iunie, o întâlnire de lucru în teren, în localitatea Sântandrei, unde va fi amenajat un sens giratoriu.
Astfel, administratorul public al județului, Costel Avram, consilierul județean Eduard Felciuc, directorul tehnic din cadrul CJ Hunedoara, Carmen Guran, primarul orașului Simeria, Emil Rîșteiu, proiectantul și specialiști din administrație, au definitivat studiul de soluție care va fi prezentat spre avizare conducerii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.
La fața locului s-a stabilit exact ce lucrări vor fi efectuate de către cele două instituții, dar și modalitățile de acces în zonă. Este vorba despre relocarea unor stâlpi amplasați în prezent pe terenul vizat de investiție și de asigurarea unui acces pentru intrarea în localitatea Sântandrei.
În elaborarea studiului de soluție se are în vedere asigurarea fluenței traficului rutier, dar mai ales siguranța pietonilor care traversează DN7 în această zonă.
„În acest loc și-au pierdut viața mult prea mulți oameni, iar situația actuală nu mai poate continua. Suntem determinați să realizăm această investiție în cel mai scurt timp. Dacă birocrația nu va încetini ritmul acestui proiect, sensul giratoriu ar putea fi gata în acest an. În realizarea proiectului ținem cont în primul rând de siguranță pentru că viața este mai importantă decât orice”, a declarat Costel Avram.
Investiția care va fi realizată la intersecția DN7 cu DJ 700 va fi finanțată din bugetul CJ Hunedoara.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.