Drumul spre Parâng constituie una dintre prioritățile Consiliului Județean Hunedoara. De aceea orice sesizare, indiferent de unde vine, care poate întârzia derularea acestui proiect trebuie rezolvată cât se poate de operativ.
Astăzi am fost în Parâng pentru a verifica unele aspecte care au circulat în spațiul public. M-a însoțit la fața locului dl. Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani, căruia îi mulțumesc. Împreună am lămurit situația, astfel că la această oră nu există nici o problemă din cele care au circulat în spațiul public
Îi asigur pe toți cei interesați că investiția va continua, conform proiectului. Chiar mâine împreună cu directorul tehnic Carmen Guran, se va analiza la sediul Consiliului Județean Hunedoara stadiul respectării graficului de execuție.
La 3 septembrie a fost dat ordinul de începere a lucrărilor, iar la 5 septemmbrie a avut loc predarea amplasamentului. Planul de lucrări în primele două luni este de 94.000 terasamente + 6.000 organizare de șantier.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.