În Anul Centenarului trebuie să acționăm cu toții pentru a demonstra că românii și basarabenii în veci vor fi frați. În acest context s-a înscris și evenimentul de astăzi, de la Consiliul județean Hunedoara, unde oaspeții din comuna Codreanca din Republica Moldova, aflați la noi pentru a pune bazele înfrățirii cu comuna Crișcior, au fost primiți de vicepreședintele Daniel Andronache.
Am participat cu bucurie la reîntâlnirea cu doamna primar din Codreanca, după momentul solemn de la Crișcior, unde a fost semnat acordul de înfrățire dintre cele două comune. Ca administrator public al județului Hunedoara, dar și ca om care simte că nici Prutul și nici Carpații nu-i pot despărți pe românii din Moldova de cei din Basarabia, salut inițiativa desprinsă după întâlnirea de astăzi, anume identificarea soluțiilor de înfrățire a județului Hunedoara cu raionul Strășeni din Republica Moldova. Evident, un astfel de demers nu arată decât că, într-adevăr, frații în veci vor fi frați !
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.