Grație proiectelor derulate de apreciatul om de televiziune Mircea Radu, în parteneriat cu Consiliul județean Hunedoara, prin ADEH, încercăm să arătăm țării și lumii întregi că județul nostru poate deveni un motor al turismului românesc, prin promovarea ”Hunedoarei necunoscute” și a ”Poveștilor cu gust de Hunedoara” – cele două proiecte realizate de Mircea Radu.
Împreună cu ministrul Natalia Intotero, cu vicepreședintele Consilului Județean Hunedoara-Daniel Andronache, cu prefectul Tiberiu Fabius Kiszely și cu mai mulți primari din zona Țării Zarandului am participat la o întâlnre în care realizatorul TV Mircea Radu și-a prezentat proiectul membrilor din Asociația Intercomunitară „Țara Zarandului” și, în curând, și aici vor prinde contur noi ”Povești cu Gust de Hunedoara”.
În plus, am discutat despre toate locurile frumoase ale județului Hunedoara și despre modul în care ele pot deveni puncte de atracție turistică pentru români și străini. Iar concluzia este una fără echivoc: județul Hunedoara are nu doar destinații de vis, ci și povești cu gust de-ți lasă gura apă…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.