Am încheiat astăzi, odată cu ultima zi în calitate de director general al Apa Serv Valea Jiului, încă o etapă din cariera mea profesională. La finalul acestui drum, am satisfacția că las în urma mea un operator de utilități publice apreciat și respectat în întreaga țară, o firmă cu rezultate economice și financiare foarte bune și un colectiv de oameni valoroși, dedicați profesiei și echipei.
În toți acești ani, în care m-am ocupat de managementul Apa Serv Valea Jiului am căutat ca, dincolo de cifre, să găsim soluții de rezolvare la toate problemele semnalate de beneficiarii noștri, să răspundem provocărilor impuse de implementarea unor ambițioase programe europene de dezvoltare și să răsplătim efotul angajaților noștri implicați în atingerea acestor obiective. Sper că, în bună parte, am reușit. Știu însă că nu am putut face totul pentru toți. Știu că mai sunt încă probleme nerezolvate și oameni nemulțumiți. De pe acum însă, este de datoria viitoarei conduceri să găsească soluții pentru a rezolva și aceste probleme și să mențină Apa Serv pe aceleași coordonate economice, profesionale și sociale.
Nu ascund că mă încearcă un sentiment de regret pentru că mă despart de un colectiv excepțional, cu care am colaborat excelent, motiv pentru care le mulțumesc și le doresc succes în continuare. Le mulțumesc de asemenea tuturor beneficiarilor noștri, pentru aprecierile și criticile lor, pentru cererile și sfaturile pe care mi le-au dat. Le mulțumesc membrilor ADI Apa Valea Jiului, domnului președinte al CJH și domnilor primari din localitățile Văii Jiului și tuturor partenerilor noștri de afaceri.
Vă asigur că, în noua mea calitate profesională, nu voi abandona problematica Apa Serv Valea Jiului, ci voi căuta să sprijin și să susțin noua echipă. Vă mulțumesc, tuturor ! Mult succes !
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.