Mi-am dorit ca alături de sute de alți români, să fiu prezent și astăzi la ceremoniile de la Memorialul Primului Război Mondial, pentru a participa la unul din cele mai emoționante momente de recunoștință față de Eroii Națiunii Române, care marchează Centenarul României Mari, amintindu-ne de luptele crâncene duse de Armata Română în Pasul Vîlcan.
Îl felicit sincer pe primarul Gheorghe Ile, care a reușit, pentru al doilea an consecutiv, să organizeze un eveniment de o asemenea emoție, acolo sus, în vârful Vîlcanului, la peste 1600 de metri.
Dincolo de prețuirea unor momente importante din istoria nației noastre, am putut constata că Pasul Vîlcan a devenit de pe acum și un alt important simbol, unul al onoarei, al respectului față de cuvântul dat. Îmi aduc aminte că, anul trecut, pe vremea aceasta, atunci în calitate de președinte al Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor promitea, sub cuvânt de onoare că, în 2017, vom urca la pelerinajul istoric din Pasul Vîlcan pe un drum județean asfaltat pe toată lungimea sa, pe raza județului Hunedoara. Lucru care s-a și întâmplat ! Eu știu de mai multă vreme că Laurențiu Nistor, la fel ca și Gheorghe Ile, Milu Părău și ca mulți alți asemeni lor, sunt oameni de onoare, dar acum s-au convins de acest lucru mulți alții.
Felicitări pentru evenimentul de astăzi tuturor celor care s-au implicat în organizare și mulțumiri pentru lecția de istorie și de românism prezentată la Memorialul Marelului Război dn Pasul Vîlcan.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.