Vizite de lucru în județ

Mi-am început dimineața cu colegii din cadrul Direcției Economice a Consiliului Județean, principala temă de discuție fiind rectificarea bugetară din ședința extraordinară de luni, 27 aprilie.

A urmat o întâlnire în care am rezolvat chestiuni legate de Centrul de Îngrijire și Asistență de la Păclișa.

Ulterior, am plecat în județ, prima oprire fiind în comunele Ilia și Vorța pentru a vedea starea drumurilor județene.

A urmat comuna Buceș, unde alături de primarul Achim Mărcuș am analizat situația investiției Consiliului Județean din zonă, cât și problemele drumurilor județene de pe raza comunei.

În comuna Blăjeni m-am întâlnit cu primarul Horia Jurca, tot în vederea analizei situației privind întreținerea drumurilor județene.

A urmat comuna Ribița, unde alături de primarul Ioan Faur, am avut o discuție aplicată pentru analiza stării drumurilor județene și a necesarului de lucrări.

Am încheiat ziua la Brad, unde împreună cu primarul Florin Cazacu am discutat despre covorul asfaltic necesar pe drumul județean dintre municipiu și Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad.

Comments are closed.