Posts Tagged ‘Primăria Brad’

Până în 5 noiembrie are termen de conformare operatorul de salubritate din zona Brad

miercuri, octombrie 31st, 2018

În urma atenționărilor primite de la primarii și cetățenii din zona de nord a județului nostru, cu privire la modul în care se derulează activitatea de management a deșeurilor în localitățile din zona Bradului, împreună cu președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora, cu primarii din regiune și cu conducerea operatorului desemnat pentru gestionarea acestui serviciu public, am avut astăzi o discuție serioasă pe marginea acestui subiect.

Am atenționat conducerea operatorului că modul în care se derulează în prezent activitatea de colectare a deșeurilor este unul defectuos și intolerabil, care confirmă riscurile reclamate de primari în această privință. Am dat termen celor de la firma de management al deșeurilor din zona de nord până luni, 5 noiembrie să ia măsurile care se impun. Ne vom reîntâlni în aceeași formulă la începutul lunii viitoare, la Primăria Brad, și vom analiza ce cale avem de urmat.

Cert este că noi ne dorim ca toate localitățile din județ să fie curate, deșeurile să fie colectate corespunzător, iar operatorul care și-a asumat această obligație trebuie să acționeze în această direcție. Altfel, vom fi obligați să luăm măsuri radicale. Și le vom lua !