Rugăciune din Valea Jiului

mina-copy-2a

O lacrimă prelinsă pe obraz
Se-ngroapă-n masca neagră, de cărbune,
Și hohotitu-n pumni, plâns de necaz,
Încet, încet, devine rugăciune:

Părinte al oricărei îndurări,
Tu ne cunoști, cum le cunoști pe toate,
Și știi că am venit din patru zări,
Aici, acum un veac și jumătate.

Ne-a-mbrățișat acest ținut muntos
Pe care l-am cuprins cu sârguința,
Și-n care am adus, ca un prinos,
Nădejdea și iubirea și credința.

Munții ni s-au supus sub pumnul greu
Și n-am cerut dcât ce se cuvine,
Știind că rodul trudei e, mereu,
O binecuvântare de la Tine.

Am prins în Valea asta rădăcini
Și Jiul ne-a înmugurit cu cânturi;
De ce să ne simțim acum străini,
Plecând din nou în cele patru vânturi?

Din triste vești ce curg acum șuvoi,
Din Uricani și până la Petrila
Simțim cum Valea tremură sub noi,
Iar viitorul este…ca huila!

Ne dor în piept mormintele de ieri
Prin cei ce și-au găsit, muncind, sfârșitul;
Doamne,-au murit aici destui mineri!
De ce să moară-acum și…mineritul?

Am dus și vom mai duce pe grumaz
Tot ce-i mai greu, și nu vrem decât pâine;
Am învățat s-o cerem pentru azi,
Însă o vrem și în ghiozdane mâine.

Dorim pentru copii tot ce-i mai bun
Și vrem de-aici să le croim o cale,
Dar nu putem când minele apun,
Mai lasă, Doamne, soare peste Vale!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 2 februarie 2016

Comments are closed.