ITP pentru tractoare şi la Petrila

Le mulțumesc celor de la RAR că au răspuns și astăzi solicitării noastre și au venit din nou în Valea Jiului pentru a veni în sprijinul proprietarilor de mașini agricole, de data aceasta din orașul Petrila, cărora le-au efectuat ITP-ul pentru tractoare. I-am însoțit și ne-am întâlnit astfel cu gospodarii din comunitatea Petrilei la fosta mină din localitate, acolo unde au fost efectuate procedurile legale de inspecție a tractoarelor.

Am vorbit și de această dată cu oamenii și, deoarece mi-au semnalat și o serie de alte probleme care țin de circulația tractoarelor și a mașinilor agricole pe drumurile naționale, am stabilit să avem o discuție lămuritoare și cu cei de la Poliția Rutieră.

De asemenea, împreună cu cei de la RAR Deva, vom răspunde și solicitărilor primite de la fermierii din Vulcan, Lupeni și Uricani, pentru care vom organiza întâlniri în care să fie efectuate în Valea Jiului ITP-urile obligatorii pentru tractoare, oamenii fiind scutiți astfel de un drum, în acest scop, la sediul RAR Deva.

Comments are closed.