În urma ploilor torențiale de azi-noapte, majoritatea orașelor din Valea Jiului sunt afectate de inundațiile cauzate de revărsarea râului Jiul de Vest. În acest moment, se intervine cu efective ISU, cu angajați ai primăriilor, pentru a ajuta cât mai mult oamenii din zonă. Inundațiile au rupt rețeaua de apă și sunt probleme cu alimentarea cu apă potabilă. De asemenea, nu se mai poate circula între Valea de Brazi și Câmpu lui Neag, în zona Lainici prăbușindu-se podul, iar o porțiune a DN 66 A a fost grav afectată.
Alături de președintele Consiliului Județean, Mircea Bobora și de senatorul PSD, Cristian Resmeriță, am ajuns încă de dimineață în zonele afectate.
Am evaluat situațiile din Lupeni, Uricani – Câmpu lui Neag și am urcat până la lacul de acumulare de la Valea de Pești, care asigură alimentarea cu apă a localităților din aval.
Am discutat cu primarul orașului Lupeni, Lucian Resmeriță, dar și cu primarul Uricaniului, Dănuț Buhăescu. Administrațiile locale fac tot efortul pentru a interveni acolo unde se poate în acest moment.
Consiliul Județean Hunedoara va asigura tot sprijinul necesar. În fața unei asemenea calamități, urgența o constituie siguranța oamenilor, iar ulterior vom vedea pe etape cu ce putem contribui.