Directorul Apa Serv şi-a debranşat blocul în care locuieşte, pentru datorii

Situaţie fără precedent în Valea Jiului. Directorul firmei de apă şi canal şi-a debranşat blocul în care locuieşte, pentru că are datorii la apă şi canal. Şeful de la ape este la zi cu plata, ca şi alţi locatari, însă administratorul de bloc a luat banii şi n-a achitat facturile.

Nu are nici un leu datorie

A debranşat directori, judecători, avocaţi, politicieni ori poliţişti, iar acum, a tăiat apa chiar la locuinţa sa. Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, şi-a trimis ieri „portăreii”, pentru a opri furnizarea apei potabile, din cauză că asociaţia de locatari din care face parte are restanţe de 300.000 de lei către regia pe care o conduce. Directorul societăţii nu are nici un leu datorie la apă, însă administratorul blocului, deşi a încasat banii, n-a achitat facturile. Cum a demarat o campanie de recuperare a datoriilor de la consumatori, Avram s-a văzut obligat să-şi debranşeze blocul şi avertizează că nu-l va rebranşa, decât după ce datoria este stinsă. În afară de scara unde locuieşte şeful de la Ape, a fost tăiată apa şi la alte 27 de scări de bloc din Petroşani, toate având acelaşi administrator. „Măsura este aceeaşi pentru fiecare. Apa a fost oprită. Eu ştiu atât, că am facturat aproape 300.000 de lei şi am de încasat aproape 300.000 de lei. Eu sunt la zi cu factura. Repet, nu am un leu datorie, dar am contract cu asociaţia şi plătesc acolo. Nu-mi convine să stau fără apă. Am fost la asociaţie şi am cerut o situaţie cu scările şi datoriile, însă nimeni nu poate să spună nimic. Soţia administratorului mi-a spus că acesta este în spital şi ea nu ştie care e situaţia”, a explicat, ieri, Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.

Mai mult in Mesagerul Hunedorean

Comments are closed.