Pasul Vîlcan / 25 august 2018

Este greu de descris sentimentul care mă încearcă de fiecare dată când urc la Pasul Vîlcan, în fața Memorialului Eroilor căzuți în Marele Război al Reîntregirii, ridicat în cinstea martirilor României Mari chiar pe locul frontului de luptă al Carpaților, care a deschis drumul glorios spre Marea Unire a tuturor Românilor, făurită la 1 Decembrie 1918.
Am fost și astăzi,împreună cu consilierii județeni, la evenimentul pe care primarul Gheorghe Ile, împreună cu alți patrioți, îl organizează în Pasul Vîlcan și am trăit aceleași momente unice, de nedescris în doar câteva cuvinte.
M-a impresionat, în același timp, numărul mare de oameni care au venit în acest pelerinaj de suflet și simțire românească, prin care Vulcanul marchează la înălțime (atât la propriu, cât și la figurat) Centenarul. Prin gestul și atitudinea tuturor, e clar că Eroii nu mor niciodată !

Comments are closed.